Bărbat din București, suspectat că a profesat ca medic fără studii, într-un punct de lucru din Bragadiru
Un bărbat în vârstă de 28 de ani, din municipiul București, este anchetat pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, fiind suspectat că, timp de aproximativ trei ani, a efectuat acte medicale fără a deține calitatea de medic. Potrivit informațiilor furnizate de Poliția județeană Ilfov, activitatea s-ar fi desfășurat în cadrul unui punct de lucru situat în orașul Bragadiru, județul Ilfov.
Percheziții în București și Bragadiru
Joi, 22 octombrie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat două percheziții domiciliare, una în municipiul București și una în orașul Bragadiru. Cu ocazia descinderilor, anchetatorii au identificat și ridicat suma de 264.100 de lei și 1.650 de euro, despre care există suspiciunea că ar proveni din activitatea infracțională cercetată.
Activitățile au fost suspendate
Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Ilfov au dispus suspendarea activității societății în cadrul căreia ar fi fost desfășurate actele medicale. De asemenea, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România urmează să dispună măsurile legale privind aparatura medicală utilizată.
