Statele Unite scot Venezuela de pe lista țărilor care nu combat traficul de droguri
Statele Unite au eliminat Venezuela de pe lista țărilor care nu au demonstrat că combat traficul ilegal de droguri, pentru prima dată în mai bine de 20 de ani, a anunțat președintele american Donald Trump într-o declarație publicată miercuri de Departamentul de Stat.
Trump a declarat că decizia vine ca urmare a cooperării cu guvernul interimar al Venezuelei, condus de Delcy Rodriguez, fosta adjunctă a lui Nicolas Maduro, după arestarea și înlăturarea acestuia din funcție în ianuarie. Potrivit președintelui american, această cooperare a produs rezultate, inclusiv în eliminarea liderului grupării Tren de Aragua, cunoscut sub numele de „Niño Guerrero”.
„Am stabilit că Venezuela nu mai trebuie desemnată ca având eșuat în mod demonstrabil în îndeplinirea angajamentelor sale de control al drogurilor. Mă aștept să văd progrese continue și măsurabile din partea guvernului interimar în demantelarea grupurilor narcoteroriste și în stoparea traficului de droguri prin Venezuela”, a afirmat Trump.
Venezuela figura pe această listă din 2005.
Trump ia în considerare ridicarea statutului „failed demonstrably” pentru Columbia
Președintele american a adăugat că ia în considerare și eliminarea Columbiei de pe lista țărilor care nu combat eficient traficul de droguri, după alegerea lui Abelardo De La Espriella ca președinte al țării.
„Columbia este pregătită să-și reia locul ca principal partener de securitate al nostru în emisferă”, a spus Trump. „Dacă, așa cum este de așteptat, Columbia va înregistra progrese în eradicarea agresivă a cocainei și în demantelarea rețelelor sale narcoteroriste în cursul anului viitor, voi lua în considerare ridicarea statutului de «failed demonstrably» al țării.”
Columbia a fost desemnată anul trecut de Trump pentru eșecul în combaterea producției de cocaină, pe fondul unor schimburi repetate de replici între președintele american și fostul președinte de stânga Gustavo Petro. Trump l-a susținut pe De La Espriella, un fost avocat al unor persoane asociate cu grupări paramilitare de dreapta, care a preluat funcția în august, promițând o reprimare a fenomenului infracțional.
Ambele țări sunt în continuare considerate de Statele Unite drept huburi majore de tranzit sau producători majori de droguri, alături de Afganistan, Bahamas, Belize, Bolivia, Birmania, China, Costa Rica, Republica Dominicană, Ecuador, El Salvador, Guatemala, Haiti, Honduras, India, Jamaica, Laos, Mexic, Nicaragua, Pakistan, Panama și Peru.
