Ilie Bolojan și crizele fără sfârșit din justiția românească
Durata colosală a proceselor în România este, fără doar și poate, o boală cronică a justiției, iar Ilie Bolojan nu s-a sfiit să o spună în fața tuturor. Președintele interimar al României a subliniat problema prescripției care scapă infractorii ca peștele din undiță. Nimic nu scandalizează mai mult decât această realitate putredă – ani întregi de procese, decizii tergiversate, vinovați care ies nepătați doar pentru că timpul a fost mai îngăduitor cu ei decât legea.
Bolojan a tras un semnal de alarmă despre lipsa de încredere a cetățenilor în sistemul judiciar, un colos șubred ce pare construit pentru a proteja incompetența și corupția. Fără justiție funcțională, spune el, vulnerabilitatea țării noastre crește exponențial. Și are dreptate – ce democrație poate să existe atunci când sentințele vin prea târziu sau nu vin deloc?
„Durata excesivă a procedurilor” – scut pentru corupți
Exemplul Marian Vanghelie stă ca un epitaf sumbru al unui sistem judiciar în derivă. Acuzat de luare de mită în valoare de 30 de milioane de euro, fostul primar al Sectorului 5 a fost beneficiarul perfect al deciziilor dubioase ale Curții Constituționale și Instanței Supreme. Procesul său, întins pe durata a zece ani, a fost o batjocură la adresa justiției, finalizându-se cu prescrierea faptelor. Este absolut revoltător ca un astfel de individ să plece curat de pe scena unui scandal uriaș, doar pentru că „justiția” a decis că timpul scuză faptele grave.
Cine poartă vina? Sistemul judiciar, evident. Zece judecători s-ar fi perindat prin dosar, iar timpul pierdut a făcut ca cetățenii să vadă, din nou, cum corupția triumfă în fața legii. Înalta Curte de Casație și Justiție este plină de povești similare, în care vinovații devin invincibili, apărați nu de avocați, ci de lentitudinea diabolică a procedurilor judiciare.
Justiția română: un aparat greoi, nepăsător la cetățean
Bolojan nu s-a oprit doar la problema prescripției. Discursul său a atins alte bube ascunse: infrastructură precară în multe instanțe, deficit de personal, practici haotice în cazuri identice și lipsă totală de performanță. Este aproape ca și cum justiția română trăiește în Evul Mediu juridic, departe de modernitatea pe care o cer secolul XXI și cetățeanul de rând.
Soluțiile? Un management responsabil – un vis îndepărtat într-un sistem care a permis corupției să îi devină stăpân. Resurse umane suficiente și calificate, spune Bolojan. Frumoase cuvinte, dar dacă trecutul ne-a învățat ceva, este că justiția preferă să ignore asemenea vorbe. Încrederea se pierde rapid, iar fără reforme drastice este imposibil de recâștigat.
Cine apără interesele cetățeanului?
Sistemul judiciar, format să protejeze drepturile cetățenilor, pare că servește mai degrabă infractorii și pe cei privilegiați. Bolojan amintește că magistrații trebuie selectați și evaluați imparțial, dar cât de departe suntem de o realitate în care meritocrația învinge favoritismul și interesele ascunse? Inspecția Judiciară, în loc să corecteze abaterile disciplinare, pare să închidă ochii la incompetență și corupție. Cum poate fi un cetățean să își pună încrederea într-un astfel de sistem?
România – prizoniera propriei incompetențe
Până când problemele structurale ale justiției nu vor fi eliminate, statul român va rămâne un gigant cu picioare de lut, incapabil să își protejeze cetățenii. Infracțiuni semnificative se pierd în hățișul birocratic, în timp ce oameni simpli sunt purtați ani întregi prin tribunale pentru probleme minore. Este România condamnată la această stare de sclavie juridică sau mai există speranță?
Până una alta, situația rămâne neschimbată: cei cu influență scot profit din labirintul justiției, iar cetățeanul obișnuit privește neputincios cum legea, menită să-l protejeze, devine un inamic surd și orb la nedreptăți.