Un discurs plin de contradicții – Șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție
Corina Corbu, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, a ieșit din turnul ei de fildeș pentru a spune răspicat cât de conectați sunt judecătorii cu realitatea cruntă a societății românești. O afirmație care stârnește zâmbete amare, având în vedere starea deplorabilă a sistemului judiciar din România. Departe de a furniza soluții concrete, Corbu invocă un angajament abstract pentru „remedierea anumitor lucruri”, lăsând un gust amar de promisiuni deșarte.
Într-un discurs parcă rupt de tumultul unei țări scufundate în nemulțumiri sociale fără precedent, Corbu recunoaște limitele de comunicare ale instituțiilor judecătorești. Se declară, totuși, mândră de respectarea legii „în fiecare cauză soluționată”. Numai că această respectare a legii se transformă adesea în episoade sfâșietoare de injustiție vizibilă, exemplele fiind la tot pasul. Ce e și mai deranjant, însă, e modul paternalist în care ni se sugerează că, undeva, în spatele cortinei, lucrurile „se marchează” conform cerințelor…
Un bilanț prăfuit și scuze de rutină
Aflată sub presiunea bilanțului anunțat, Corbu nu ezită să traseze o delimitare diplomatică între „ce merge bine” și „ce merge mai puțin bine”. Dar ce înseamnă aceasta? Nimic concret, doar o altă ambalare a problemelor acute pe care sistemul nu reușește să le răspundă. Durata excesivă a procedurilor judecătorești, tergiversări dramatice și o aparentă indiferență față de contestările cetățenilor sunt, pentru ea, doar note de subsol.
Promisiunile rămân din nou în aer: „facem tot ceea ce este omenește posibil”. Ce rămâne, însă, de fapt, este inacceptabilul – un sistem care dă senzația că soluționează dosare, dar care, în prea multe cazuri, oferă răspunsuri obtuze și tergiversări dubioase. Societatea vede, iar judecătorii sunt primii care pare că fac abstracție de acest fapt.
Un sistem judiciar rupt de așteptările publicului
Judecătorii înțeleg nemulțumirile? Atunci de ce oamenii continuă să își piardă încrederea în justiție? A spune că „nu am fost niciodată rupți de societate” subliniază, ironia sorții, exact contrariul. Fără îndoială, există o mare ruptură între realitatea celor de la Înalta Curte și suferința cetățenilor. În declarația sa, Corbu admite că „unele lucruri se văd mai mult, altele mai puțin”. Dar cine decide ce contează și ce trebuie trecut sub tăcere?
Discursurile bogate în nuanțe diplomatice nu sunt ceea ce cetățenii așteaptă de la justiția din România. Ceea ce se cere cu disperare este transparența, un sistem clar de soluționare, o comunicare sinceră și, în primul rând, decizii care să reflecte principiile de bază ale echității. Fără acest fundament, orice declarație devine doar o altă farsă mediatică.
Scuzele justiției nu mai impresionează
Poate cel mai trist aspect al întregului fiasco este propria recunoaștere a limitelor comunicării. Altfel spus, judecătorii nu simt nevoia să dea explicații clare cetățenilor ale căror vieți sunt afectate de deciziile lor. Iar această detașare forțată este cel mai clar exemplu al disonanței dintre ce declară șefa ÎCCJ și realitatea frapantă a birocrației și ineficienței care sufocă justiția românească.
Judecătorii ar trebui să-și amintească faptul că „respectarea legii”, deși importantă, nu este un scop în sine; ea trebuie să fie însoțită de un spirit al echității, de prestații pe care cetățeanul să le vadă și să le simtă palpabil. Orice altceva nu este decât o încercare inutilă de a camufla eșecul sistemic într-o perdea de cuvinte frumoase și fără consistență.