Oracle renunță la o înțelegere de 7 miliarde de dolari cu Tencent, sub presiunea lui Trump

de O Teodor
8 vizualizari
Oracle renunță la o înțelegere de 7 miliarde de dolari cu Tencent, sub presiunea lui Trump

Oracle renunță la un contract de închiriere de cipuri de 7 miliarde de dolari cu Tencent

Oracle a anulat un contract multibilionar de închiriere de cipuri cu compania chineză Tencent, după ce ar fi cedat presiunilor venite din partea administrației Trump, relatează Financial Times, citat de Reuters. Potrivit publicației, oficiali americani au contactat Oracle pentru a-și exprima îngrijorarea cu privire la această înțelegere.

Conform surselor citate, reprezentanți ai autorităților din provincia Guangdong, unde își are sediul grupul Tencent, au efectuat vizite la companie și i-au cerut să sprijine cipurile produse în China. Reuters nu a putut verifica imediat aceste informații. Oracle, Tencent și Casa Albă nu au răspuns solicitărilor de comentariu adresate de agenție.

Financial Times relata luna trecută că Tencent a semnat cel mai mare contract de închiriere externă din istoria sa cu Oracle, evaluat la aproximativ 7 miliarde de dolari. Înțelegerea i-ar fi oferit Tencent acces la circa 100.000 de cipuri avansate pentru inteligență artificială, indisponibile în China din cauza restricțiilor impuse atât de Washington, cât și de Beijing.

Potrivit raportului, Tencent acceptase un contract de închiriere pe cinci ani, care viza mai multe centre de date Oracle din Asia de Sud-Est.

Postari asemanatoare