Companie din România, suspectată de fraudă de peste un milion de dolari împotriva NATO

de O Teodor
19 vizualizari
Companie din România, suspectată de fraudă de peste un milion de dolari împotriva NATO

Companie din România, suspectată de fraudă de peste un milion de euro împotriva NATO

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au efectuat miercuri, 14 octombrie 2026, trei percheziții în județul Constanța, inclusiv la sediul unei firme, într-un dosar privind suspiciuni de evaziune fiscală, înșelăciune și spălare a banilor. Ancheta vizează o societate comercială și reprezentanții acesteia, în legătură cu prestarea unor servicii de asistență portuară pentru nave militare ale statelor membre NATO.

Potrivit DNA, perchezițiile au fost efectuate la domiciliile unor persoane fizice și la sediul unei societăți comerciale, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă. Acțiunea se desfășoară în cadrul unei echipe comune de anchetă din care fac parte Direcția Națională Anticorupție, Serviciul de Urmărire Penală al Coroanei și Poliția Ministerului Apărării din Regatul Unit, precum și Autoritatea Națională pentru Investigarea și Urmărirea Penală a Infracțiunilor Economice și de Mediu din Norvegia.

Cinci persoane arestate în Norvegia și percheziții în Germania

În cadrul aceleiași acțiuni coordonate la nivel internațional, în Norvegia au fost reținute cinci persoane și au fost efectuate percheziții la domiciliile unor persoane fizice și la sediile unor societăți comerciale. De asemenea, în Germania au avut loc percheziții în baza unui ordin european de anchetă, la sediile a două companii și la o locuință.

Anunțul a fost făcut de Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust), care a coordonat operațiunea. Potrivit agenției, prejudiciul total suferit de statele membre NATO depășește un milion de euro, valoarea exactă a fraudei fiind încă în curs de stabilire.

Facturi frauduloase pentru servicii de asistență portuară

Ancheta vizează o companie și subcontractanții acesteia care, potrivit suspiciunilor, ar fi transmis facturi frauduloase, identificate de Agenția NATO pentru Sprijin și Achiziții (NSPA), pentru servicii de asistență portuară prestate pentru nave militare NATO care au făcut escale în porturi din nord-vestul Europei. Aceste servicii sunt esențiale pentru sprijinul navelor și echipajelor acestora la țărm.

Eurojust a început să ofere sprijin judiciar în această anchetă transfrontalieră în aprilie 2025, iar în iulie 2025 a sprijinit constituirea echipei comune de anchetă, care a permis autorităților din diferite țări să colaboreze într-un cadru juridic comun și să facă schimb direct de informații și probe. NSPA, principalul furnizor de servicii al NATO, responsabil de sprijinul logistic și achiziționarea de echipamente și servicii militare, a oferit sprijin și informații esențiale pentru activitatea echipei comune de anchetă.

Suspiciuni de mituire a unor funcționari publici străini

Acuzațiile de fraudă includ și suspiciuni de mituire a unor funcționari publici străini de către compania vizată, prin intermediul unei alte persoane, în schimbul obținerii unui tratament preferențial în relațiile contractuale cu NSPA.

Eurojust a găzduit mai multe reuniuni de coordonare în cadrul cărora autoritățile au pregătit operațiunea comună desfășurată simultan în mai multe state. Întrucât investigațiile sunt în desfășurare, agenția precizează că nu poate oferi alte comentarii în această etapă.

Postari asemanatoare