Polițist judecat după ce a dat ponturi hoților care au jefuit locuințele unor medici

de O Teodor
18 vizualizari
Polițist judecat după ce a dat ponturi hoților care au jefuit locuințele unor medici

Polițist din Timișoara, trimis în judecată pentru că ar fi dat ponturi hoților care au jefuit locuințele unor medici și ale unui politician

Un agent de poliție de la Secția 5 Poliție Timișoara a fost trimis în judecată, fiind acuzat că a furnizat unor hoți informații despre locuințele unor medici și despre casa rectorului Universității de Vest din Timișoara, deputatul liberal Marilen Pirtea. Anunțul a fost făcut de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Potrivit procurorilor, inculpatul, cercetat în stare de arest la domiciliu, este acuzat de săvârșirea infracțiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Informațiile obținute în timpul unei intervenții la un seif

Conform anchetatorilor, agentul de poliție s-a deplasat, împreună cu un coleg, în urma unui apel la numărul de urgență 112, pentru a ajuta o persoană să deschidă un seif. Cu acest prilej, polițistul a aflat detalii despre locuință și despre sumele de bani aflate în casa de bani.

Procurorii precizează că inculpatul a luat cunoștință, în virtutea atribuțiilor de serviciu, de informații care nu erau destinate publicității, referitoare la topografia locuinței, modalitatea de acces, dispunerea încăperilor, locul în care dormea persoana, amplasarea seifului și existența unor sume importante de bani în interiorul acestuia.

Ulterior, într-un interval cuprins între data de 4 februarie 2026 și data de 10 aprilie 2026, acesta ar fi oferit unei persoane cunoscute pentru comiterea unor infracțiuni contra patrimoniului informațiile obținute ca urmare a intervenției la eveniment, în scopul facilitării pătrunderii în locuință și al sustragerii bunurilor și banilor aflate în seif, urmărind astfel obținerea pentru altul de bunuri sau alte foloase necuvenite.

Percheziții în 16 locuințe și un prejudiciu de un milion de euro

În luna august 2026, oamenii legii au descins în 16 case ale unor persoane care se ocupau cu furturi din locuințe, dar și acasă la agentul de la Secția 5. Hoții se aflau în spatele loviturilor date în casele unor medici, politicieni, oameni de afaceri sau profesori din Timișoara și Dumbrăvița, de unde au plecat cu ceasuri, bijuterii și bani.

Printre casele unde au fost date lovituri se numără și cea a rectorului Universității de Vest din Timișoara, deputatul PNL Marilen Pirtea. Anchetatorii vorbeau atunci despre un prejudiciu de 1 milion de euro.

Unul dintre cei ale căror locuințe au fost percheziționate atunci este arestat în dosarul furtului de la Poșta din Timișoara, de unde au fost sustrași banii de pensii, în valoare de 10 milioane de lei.

Postari asemanatoare