PATRIOTISMUL IEFTIN ȘI NAȚIONALISMUL EXCESIV: INDIFERENȚA FAȚĂ DE ZIUA NAȚIONALĂ
În anul 2025, indiferența românilor față de Ziua Națională nu stă la baza unei lipse fundamentale de dragoste pentru țară, ci se dezvoltă dintr-un context istoric și politic în care patriotismul a fost transformat într-un instrument de calmare colectivă. Criticul literar și cercetătorul Ștefan Baghiu subliniază că sentimentul național a evoluat semnificativ, remarcând că, în anii ’90, românii demonstrau un patriotism mult mai pronunțat.
Baghiu detaliază modul în care regimul comunist, în special sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, a folosit patriotismul ca un mecanism de suveranitate, având ca scop atenuarea presiunilor externe. Această moștenire comunistă a lăsat o amprentă profundă asupra viziunii românilor asupra naționalismului, care, de-a lungul timpului, tinde să revină în momentele de criză. Istoria arată că naționalismul a fost în mod constant alimentat de amenințări externe, dar acum, crizele globale intensifică acest sentiment.
NAȚIONALISMUL ÎN VREMURI DE CRIZĂ
În perioade dificile, naționalismul devine o reacție instinctuală, iar politicienii nu ezită să valorifice acest sentiment pentru a calma anxietățile populației. Baghiu constată că, în deceniul al nouălea, românii au simțit nevoia urgentă de a reconstrui țara, iar patriotismul a fost un catalizator esențial în acest parcurs. Totuși, adaptarea la noile realități internaționale s-a dovedit a fi o provocare imensă, iar nostalgia pentru perioada interbelică a influențat profund naționalismul contemporan.
O altă observație crucială pe care Baghiu o face este că, în România anului 2025, se caută adesea țapi ispășitori pentru problemele societății. Această tendință transformă dezbaterea pro sau anti-europenism într-un teren fertil pentru diverse forme de patriotism. În această țară, coexistă un patriotism cosmopolit care îmbrățișează integrarea în Uniunea Europeană și un patriotism reacționar, care respinge structurile transnaționale.
CE ÎNSEAMNĂ PATRIOTISMUL ADEVĂRAT?
În viziunea lui Baghiu, patriotismul autentic constă în promovarea bunăstării societății fără a dăuna altora. El clarifică faptul că patriotismul nu ar trebui asociat cu xenofobia sau cu ideea că străinii sunt responsabili pentru luarea locurilor de muncă ale românilor. Un patriot adevărat se concentrează pe educație, cultură și pe bunăstarea comunității, acționând întotdeauna cu deschidere și incluziune.
Criticul literar denunță manifestările de patriotism ieftin, care se reduc la steaguri din plastic și ceremonii kitsch, ca fiind o exprimare superficială a sentimentei naționale. În contrast, patriotismul real necesită investiții în educația și cultura națională, astfel încât să reflecte cu adevărat valorile și tradițiile care definesc identitatea națională.
NAȚIONALISMUL EXCESIV ȘI COMUNITĂȚILE IMAGINARE
Baghiu mărturisește teama că naționalismul devine excesiv atunci când este folosit ca un instrument politic, transformând sărbătorile naționale în pretexte de excluziune. El atrage atenția că, în loc să ne apropiem unii de alții în cadrul comunității, naționalismul creează o iluzie a conectivității cu persoane de departe, pe care, de fapt, nu le cunoaștem. Această distanțare este periculoasă, deoarece ne abate atenția de la diversitate și interdependență, esențiale într-o lume globalizată.
În concluzie, patriotismul nu ar trebui să devină o formă de mândrie naționalistă, ci o responsabilitate colectivă de a construi o societate mai bună, în care toți cetățenii, indiferent de proveniență, să fie tratați cu respect și demnitate. Aceasta este provocarea cu care se confruntă România în prezent, iar soluțiile autentice necesită o abordare deschisă și colaborativă.